Salutări, fani ai filmelor horror!

În acest episod, ne luăm de mână și vorbim despre ”Talk to me”, filmul care a băgat în sperieți anul 2023! Cu un buget de doar 4,5 milioane de dolari, băieții de la A24 au dat boom-ul cu filmul și au avut încasări de 89 de milioane! De asemenea, Rotten Tomatoes a clasat ”Talk to me” pe locul 3 în lista celor mai bune filme de groază din 2023. Pe locul 1 și 2 fiind „Huesera: The Bone woman„ și ”Attachment”. E clar că anul acesta e anul A24, dacă ne luăm după filmele care au apărut, dar și care trebuie să apară. Dar să nu mai lungim vorba, hai să intrăm în revizia asta, că mâna care muncește, duce și la gură!

Dacă vrei să vezi videoclipul, dă-i play mai jos, dar dacă simți că ai nevoie de vitaminele A, B, C și tot ce mai are alfabetul, scroll on!

Poveste

La capitolul poveste, este deja clar că sunt mulțumită. Filmele A24 au avut dintotdeauna o personalitate aparte, pe care o poți recunoaște dintr-o mie. Scenariștii sunt Danny Philippou, care este și regizorul, Bill Hinzman și Daley Pearson, care este și creatorul conceptului din spatele filmului. Cei trei nu au o experiență vastă în genul horror, cu excepția canalului lor de youtube, unde postează videoclipuri…kind of disturbing, dar și funny. Puteți să îi căutați, au username-ul ”RackaRacka”. În ciuda faptului că nu au experiență, au creat un film foarte bun, după părerea mea. Mi se pare că filmele horror au început să fie doar kilograme de sânge fals aruncate pe pereți și jump scare-uri. Iar acesta mi se pare că a adus pe ecran realism. Filmul spune povestea unui grup de adolescenți care descoperă cum să contacteze spiritele din lumea cealaltă prin intermediul unei mâini îmbălsămate a unui psychic. Acum eu vin și vă întreb, unde e cealaltă mână? Probabil vom afla în Talk to me 2, care deja este în pre-producție, dacă nu mă însel. Regulile sunt simple: apuci mâna, spui ”talk to me”, alegi un spirit și spui ”I let you in”. E ca un fel de tinder,dar pentru morti. Dar nu trebuie să lași spiritul mai mult de 90 de secunde în tine, căci, altfel va rămâne cu tine. Valabil și pentru tinder. Un lucru pe care l-am apreciat foarte mult la film este faptul că au respectat ce au propus de la bun început. Nu a existat vreo portiță prin care personajele să scape de problemele lor, vreun multivers cum se mai practică acum și nici nu au fost introduse plot-uri doar pentru a încerca să lungească filmul. Pentru acest lucru, acord un 9 la poveste. Scad un punct deoarece anumite relații dintre personaje mi s-au părut puțin irealiste, dată fiind situația. Precum relația dintre Mia și tatăl ei. Înțeleg că este acea răceală produsă de moartea mamei și soției, dar totuși, nu cred că îți poți lăsa copilul de izbeliște, să vină și să plece oricând. Poate în Australia se mai practică, dar aici în România, te trezeai cu o palmă după ceafă sau cu veșnica replică ”Dar tu crezi că aici e hotel?”.

Regie

Regia a fost semnată de Danny și Michael Philipilou. Aici am fost și sunt cu totul uimită de cât de detaliat au putut să gândească totul.

În primul rând, mișcările camerei, cut-urile și încadraturile îți oferă din primele câteva secunde vibe-ul fiecărei scene și te fac să te simți parte din poveste. Am observat două mișcări preponderente pe parcursul filmului: travelling și un fel de zvâcnire a camerei care urmărește subiectul în momentul în care un spirit intră în el. Apar foarte multe motive, precum apa, care este o prezență constantă în film. Fie prin sunet, fie prin efecte sau chiar imaginea apei. Apa reprezintă tristețea, respingerea sau chiar disperarea care, zic eu, reprezintă foarte bine ce simte personajul principal. Un alt motiv sunt mâinile, care prin diferite poziții, exprimau relația dintre personaje sau chiar starea unuia dintre personaje. Putem vedea personajul principal cum își scrijelește oja de pe unghii sau cum după o ceartă, cuplul se îndepărtează unul pe altul cu ajutorul mâinilor.

Mi-a plăcut felul în care totul avea logică. Nu există nicio scenă de umplutură, spre exemplu, primele scene de la început au avut foarte mare legătură cu finalul, dar au avut o importanță mare și în construcția personajelor. Au dat fiecărui element prezent în film o însemnătate, iar pentru mine asta a contat. Deci le dau 10 cu felicitări, mi s-a părut că au făcut o treabă extraordinară pentru primul lor film de lung-metraj.

Actorie

În rolurile principale îi avem pe Sophia Wilde, Joe Bird și Alexandra Jensen, toți fiind actori tineri și talentați, pe care sper să îi văd în și mai multe roluri. Au jucat foarte curat, sincer și curajos. Expresiile faciale mi-au plăcut cel mai mult, mai ales în pauzele dintre replici. Dar nu e de exclus și fizicalitatea lor. Spuneau atât de multe prin poziția corpului lor și prin gesturile pe care le făceau. De asemenea, am fost impresionată de Joe Bird. Sunt scene tulburătoare în film, pe care nu știu cât ai putea să le înțelegi la o vârstă fragedă, iar el, care are doar 16 ani, a jucat extraordinar, cu foarte puțină experiență, el începând să joace doar de la 13 sau 14 ani. Deci pentru actorie, iarăși, nota 10!

Imagine & Sunet

Abia așteptam să ajung aici fiindcă mi-a plăcut tot ce s-a întâmplat pe partea de sunet și imagine. Începem cu imaginea, care a fost responsabilitatea lui Aaron McLisky. Tot el ne-a oferit ”Nursery Rhymes” sau serialul ”Mr Inbetween”. Cel mai de apreciat element este culoarea, pe care o folosește atât de subtil. Personajului principal, Mia, i s-a atribuit culoarea galben. De aceea, de fiecare dată când apare ea în cadru, veți vedea un strop de galben, fie în hainele ei sau în exterior-precum decor sau alte obiecte. Pentru a-i reprezenta durerea și sentimentul de excludere, a încercat de fiecare dată să o pună în evidență, să o facă să pară că nu se potrivește cu cadrul. Dar pentru a nu provoca un imbalans în toată această joacă de culori, a folosit proporții de galben și albastru pe tot parcursul filmului, iar ochiul uman în condiții de relaxare…bine, cât de relaxat poți fi la un film de groază, nu observă asta.

Sound design-ul ne-a fost asigurat de Cameron Grant și Lachlan Harris și au făcut domnii ăștia o treabă ptiu ptiu ptiu să nu îi deochi. Nu m-am speriat deloc, cum se întâmplă de obicei la alte filme, din cauza zgomotului puternic, ci mai mult, din cauza absenței lui. Nu a fost niciun sunet care să mă deranjeze, care să fie  prea zgomotos. Și-au îndreptat atenția către detalii, nu către imaginea de ansamblu.

Vă spuneam că un motiv prezent pe tot parcursul filmului este apa. De fiecare dată când spiritul acela intră în Mia, Cameron și Lachlan au adăugat un efect de apă curgând, pentru a reprezenta felul în care acel suflet a murit, adică înnecat.

10 pentru sunet, 10 pentru imagine!

Acum că am ajuns la final, luând toate notele și cu matematica mea, media finală iese 9,75. Un mare da pentru ”Talk to me”.

Până data viitoare, rămâneți în viață, iar dacă aveți o mână de-aia care vorbește cu morții, spuneți-mi în comentarii, că încă mai am beef cu bunică-mea și din păcate a murit fără să-i dau replica.

Denisa