Dacă ești român, ești obligat să vezi ”Nasty”!

Dacă ești pasionat de tenis sau dacă vrei să știi și tu cum să fii nasty și să scapi nepedepsit, ei bine ăsta e un film pentru tine! De fapt cred că e un film care atinge mai multe subiecte și tocmai de aceea mi se pare că trebuie văzut.  Dar fără alte laude, zic să servim o recenzie corectă până ajunge la Cannes.

”Nasty” este un documentar care urmărește viața lui Ilie Năstase și infuența pe care acesta a avut-o asupra tenisului.

Vă zic sincer, chiar dacă nu aveți vreo treabă cu tenisul și ceea ce înseamnă el, documentarul acesta are acel ceva care te ține acolo atent timp de aproape 2h. Ceea ce e lucru mare.

Regizorii acestui film sunt Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor Popescu. Ceea ce au reușit să facă acești oameni timp de aproape 4 ani  întrece multe documentare străine cum ar fi Senna, Beckham sau Michael Jordan – Cântec de lebădă (foarte grațios). Cu greu îți vine să crezi că este ceva made in România. Producătorii Nasty sunt Cosmin Hodor, Tudor Giurgiu, iar coproducator este Hanka Kastelicova, iar fără ei Nasty nu ar fi fost Nasty.

Filmul se dechide cu o serie de imagini din arhivă cu Ilie Năstase care îți este prezentat ca un erou, ba mai mult și coloana sonoră folosită îți inspiră si ea același lucru. Mie personal mi-a plăcut foarte mult ce s-a folosit pe plan sonor deoarece credeam că sunt într-un joc, fiecare beat te fura și mai mult în povestea filmului și sublinia personalitatea captivantă a sportivului. Melodia de final, ”My Way” de Andy Black face parte din acceși zonă doar că aduce un plus, te face să ai acel sentiment de ‘’Awwww’’  și că uite bă suntem români. Iar de asta este responsabil Marius Leftărache de care tot ați auzit la noi, în revizie.

În mare parte filmul se axează pe anul 1972 și pe vremurile din prezent și ceea ce a însemnat domnul Ilie Năstase pentru acea vreme. După cum susține și Cristian Pascariu unele imagini din arhivă erau lipsite de coerență, iar pentru finala de la Roland Garros din ’73, mai exact  momentul câștigării și ridicării trofeului au fost montate folosind materiale de la 3 distribuitori diferiti din Franța, Africa de Sud și Argentina.  Cât despre momentele din prezent în care apar toți oamenii ăia grei cum ar fi ( Jimmi Connors, Stan Smith, Rafael Nadal, Billi Jean King și nelispitul Ion Țiriac) s-a folosit o cameră statică și nimic mai mult. Iar din interviurile cu ei chiar se simte acea apreciere și bucurie de a vorbit despre Năstase, in special la Țiriac unde simți acea naturalețe și mai puțin la Rafael care pare că e pus, dar asta este doar părerea mea.

Ceea ce a mai funcționat aici a fost legătura dintre ceea ce se povestea și imaginile care se derulau care îți creau un efect comic.  Acest efect comic se poate observa și din relația dintre Ilie Năstase și Ion Țiriac. O relație dintre un părinte matur și un copil zvăpăiat care nu ascultă deloc. Relație care e continuă și în prezent. Tot ce se întamplă pe partea vizuală are acea dinamică care nu te lasă să te plictisești deloc. Până și afișul realizat de Roger Huyssen te face să fii curios de ceea ce se întâmplă în documentar.

 Un alt aspect care aduce un plus filmului este ( ordinea cronologică a evenimentelor) cronologia folosită. Filmul începe cu Ilie Năstase din prezent, urmat de Ilie Năstase din ’72, după Ilie Năstase din copilărie și așa mai departe. Ai putea spune în primă instanță că se crează un haos, dar nu este așa, fix ăsta este elementul care te ține acolo, dorința de a întelege de la început până la final. Mixtul acesta dintre viața unui erou, contextul istoric în care s-a desfășurat toată această muncă a lui Năstase ei bine asta face ca acest documentar să fie mai mult decât un simplu documentar.

Pentru mine care am auzit de acest om din întâmplare, fără să îi acord vreo atenție deosebită m-a mișcat foarte mult. Faptul că am înțeles cât de greu era pentru oamenii aceștia să plece în afară de unii singuri, cât de greu a fost în ’72 când delegația SUA a jucat la București, ei bine asta face ca filmul să fie pentru oricine, nu doar pentru oamenii care au trăit cu meciurile lui Ilie Năstase pentru că filmul acesta livrează tone de informații și apare și acel sentiment uman.

 În concluzie nota mea este 10 curat pentru tot ce se întâmplă în documentarul asta. M-am distrat enorm și am avut vreo 10 minute după film in care îmi venea să mă comport ca domnul Ilie și m-a rupt rău sunetul, foarte bun. Pe scurt am râs și a fost fun, asa că dă-i o șansă s-ar putea să te surprindă. 

Și în final, dacă îți place ce facem nu uita să dai și tu un like,un share și un comentariu chiar și random de genul: ”Am iubit multe femei numai una și una”. Hai spor la rachete, paletele mele.

– Elena