Știu că e vară, e cald și probabil ai vrea să stai la mare liniștit să te bucuri de liniște nu să te uiți la filme dar totodată știu că nu pleci nicăieri pentru că ți s-a terminat concediul și nici de aer condiționat nu dispui pentru că nu ai sau nu mai funcționează prin urmare mergi la film, au aer condiționat la cinema și e gratis și îți dau și o recomandare pentru asta.

Dacă-ți plac filme cu Jason Statham, Cillian Murphy și Ana de  Armas ei bine acesta este un film cu Austin Butler, Tom Hardy și Jodie Comer.

Până vorbim despre film, știu că te uiți și nu ești abonat iar din acest motiv te încurajez să o faci.

Pe lângă toate abonamentele la canale de manele, intră și canalul nostru. 

Nici nu știi când găsești o manea pe aici, doar zic…

The Bikeriders, prezintă povestea unuia dintre primele cluburi de motociclisti dintr-un oraș din statul Chicago. Acesta are la baza cartea cu același nume scrisă de fotograful Daany Lyon. Accesta a început cu un mic reportaj desprea viața Vandalilor, membrii clubului de motocicliști, prin intervievarea și fotografierea acestora în viața de zi cu zi. 

Putem vedea acest lucru și în film. Ciudat este că povestea este văzută din mai multe unghiuri. Aceasta este privită din punctul de vedere al lui Kathy personajul feminin principal și prin ochii Motocicliștilor în mod special prin ochii lui Johnny președintele clubului și a lui Benny mâna dreaptă a acestuia.

Scenariul a fost scris de Jeff Nichols. Nu știu cât de mult a respectat datele din carte dar pot spune că a fost puțin cam derutantă povestea deoarece pornește puțin pe stilul filmului Pulp Fiction ca mai apoi să se transforme într-o rețetă de film clasic. Acesta a scris și pentru filmele: The  Shelter, Evadatul și Loving.

Chiar dacă vedem foarte multă violență, consum de alcool și multe alte ilegalități, în spatele acestora se află un set de valori foarte bine conturate care te pun pe gânduri atunci când se trece peste acestea și lucrurile o iau razna. Ceea ce la început părea a fi un club pentru oamenii pasionați de motoare, iubitori de libertate și conturarea unui grup pentru cei inadaptați sistemului, ușor , ușor aceste idealuri se diluează odată cu trecerea timpului și prin extinderea clubului cu ajutorul deschiderii de noi filiale în toată america.

Mai pe scurt, povestea este despre cum a luat naștere un club de motociclisti și totodată cum s-a distrus.

Pe partea de actorie, sincer să fiu era greu să fiu dezamăgit având în vedere distribuția. Așa ca începem să vorbim în ordinea urcării pe podium. 

Pe locul 3 îl avem pe Tom Hardy. Acesta îl interpretează pe Johnny președintele clubului. Un tip foarte dur, dar care are acasă o soție și doi copii. În afara timpului petrecut în cadrul clubului, el este șofer de camion. Am apreciat foarte mult tensiunea pe care reușește să o creeze în jurul său, atunci când trebuie să ia o decizie importantă. Nu este nimic ieșit din comun având în vedere stilul de joc al acestuia, practic a făcut ce știe să facă mai bine.

Pe locul doi îl avem pe Austin Butler sau Elvis așa cum îl știți. Elvis are rolul unui tânăr motociclist, rebel și nonconformist certat cu legea pentru diversele sale acțiuni în special nerespectarea regulilor de circulație. În jurul personajului Benny se conturează efervescența și naivitatea tinereții, toate acestea învăluite în mister. Lipsa datelor despre personaj, creează un sentiment de insecuritate și totodată de siguranță în acțiunile pe care le face.

Iar medalia de aur îi revine domnișoarei Jodie Comer. Acesta are rolul unei zuze, mai exact o fată zăpăcită care se îndrăgostește de Benny. Pe lângă asta, ea are și rolul de povestitor în film, deoarece furnizează mare parte din informații fotografului responsabil pentru scrierea cărții. O fată aparent normală, ajunge să petreacă timp în cadrul grupului adaptându-se și placandu-i lumea aceea mai ales după ce o înțelege. Uneori îmi dă impresia că filmul a fost construit în jurul ei având în vedere numărul de apariții și complexitatea scenelor diverse în care a fost introdusă.

Pe partea de regie îl avem pe Jeff Nichols. Hei Silvache, dar el nu a scris și filmul? M-ați întreba voi…Da tot el este. Practic merge pe rețeta, eu centrez eu dau cu capul. 

Părerea mea este că în spatele subiectului înființării unui grup de motocicliști și funcționarea lui, sunt inserate diverse scene în afara temei principale. Prin care avem ocazia, dacă reușim să decodificam, să vedem câteva valori foarte bine conturate ce sunt încălcate în timpurile acelea. Ceea ce este puțin de speriat având în vedere că societatea noastră se confruntă cu aceleași probleme.

Având în vedere perioada prin care trec, am trăit tot felul de sentimente destul de intense. De la bucurie la adrenalină și de la dezamăgire la scârbă privind calitatea omenească. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că m-a făcut să-mi dau seama că poate am și eu nevoie de un grup ca al lor prin care să împărtășim aceleași experiențe și să credem în aceleași lucruri. La polul opus, mizeria prezentă, (mult ulei de motor și dinți nespălați), care mi-a provocat dezgust, dar mi-a plăcut pentru că m-a făcut să înțeleg nivelul de trai din acea perioadă.

Bravo Jeff Nichols, nu ai revoluționat cinematografia dar m-ai făcut să plec cu câteva lucruri după experiența filmului iar aici mă refer la lucruri imateriale nu cum plecați voi cu pahare și prosoape din hoteluri.

Imaginea și sunetul au jucat cred că cel mai important rol. David Wingo s-a ocupat de sunet reușind să scoată în evidență puterea motoarelor din timpurile acelea. Ori de câte ori era apărea câte o motocicletă în cadru îmi doream să dau de permis începând cu categoria A. Pe partea de muzică însă stilul country și rock and roll sunt exact ce trebe dom le. Fiecare melodie este așezată cu meticulozitate fix acolo unde este nevoie, dar cele mai bune scene sunt acelea când cineva conduce un motor, la apus de soare pe stradă lungă și intră câte o melodie din aia obraznică. La cât de frumos au fost create acele momente mă așteptam să intre și babasha cu o strofă.

Pe partea de imagine nimic surprinzător. Aici Adam Stone a înțeles foarte bine ce are de făcut și împreună cu echipa s-a au adus filmului căldura zilelor de vară pe motor și frica în nopțile de pe străzile din America. M-am bucurat de culorilor calde care îmbogățeau sentimentul de relaxare și liniște și totodată stăteam cu sufletul la gură în situațiile tensiunate piperate cu tonuri de albastru și culori reci. Cumva până și fumul ală de țigară îl simțeam.

Am stat și m-am tot gândit ce notă să-i dau, dar am dat 2 note și am făcut o medie. Strict pentru cum a fost realizat dau nota 7 pentru că nu este ceva nou sau revoluționar  din punct de vedere cinematografic și nota 10 pentru cum m-a făcut să mă simt. Prin urmare și făcând media, nota mea este 8,5. 

Acum că ne apropiem de final vreau să vă spun că m-a frânt ambiguitatea poveștii pe alocuri și m-a rupt atmosfera și valorile promovate. 

C-am gata pentru acest episod. Nu uita să dai și tu un like, să apeși un clopoțel dacă-ți plac recreațiile și cel mai important, lasă și tu un comentariu random de genul păi, na, păi na, nu te lasă mama ta, sau motoare verticale d-alea supranaturale că ne ajută la algoritm.

Vă pupă Silvache pe aparate!