Salut! Eu sunt Mihai, iar tu stai liniștit încă nu ești în rai și nici in iad, ești la Revizia de Film. Astăzi urmează să vă povestim despre un nou film românesc care urmează să ia cu asalt cinematografele pe 22 martie 2024. Nume: Băieții Buni Ajung în Rai, Regizor: Radu Potcoavă, în rolul principal Bogdan Dumitrache, și după cum v-am obișnuit, începem cu povestea…

Poveste

Dan este un bărbat însurat și are un copil. Într-o zi normală, în timp ce conduce și se ceartă cu soția lui, acesta moare într-un accident. Ajuns pe lumea cealaltă, Petru îl așteaptă într-o mașină nou-nouță și îl îndrumă pe parcursul celor 40 de zile până la judecată. Acolo o descoperă și pe Laura, o fostă iubire din liceu, care de asemenea, a murit tânără, din cauza cancerului. În timp ce așteaptă judecata, cei doi rememorează întâmplările din perioada când s-au întâlnit, iar scânteia reapare…dar să nu uităm că Dan a lăsat pe lumea cealaltă o soție îndurerată și o fiică care încă nu știe ce s-a întâmplat. Vor putea să se bucure cei doi de reîntâlnire când în curând îi așteaptă judecata?

Voi începe cu originalitatea și creativitatea acestui film. Mi-a plăcut foarte mult ideea și faptul că am început ușor-ușor să devenim mai îndrăzneți. Dar în același timp, sunt minusuri care fac întreaga experiență de film una mai puțin plăcută.

În primul rând, coerența poveștii lasă de dorit. Știu că mare parte din problemă s-a datorat bugetului strâmtorat, dar dacă Petru vine într-o mașină luxoasă, îți oferă o tabletă cu care să te conectezi cu cei vii, iar pe Dumnezeu mi-l prezinți ca acest boss foarte cool…nu poți să cazezi oamenii într-o rulotă veche de pe o plajă pustie. De asemenea, în multe cazuri am simțit lipsa contextului și a regulilor. De ce cei vii pot vedea morții, ba chiar să îi atingă…în miezul zilei?

În al doilea rând dezvoltarea personajelor nu mi s-a părut că a existat. Chiar dacă la final Dan are o revelație, acesta nu mi se pare ca a evoluat ca om sau ca suflet, nici Laura sau celelalte personaje. Și acest lucru se datorează și structurii narative care nu a avut un conflict clar, nici un punct culminant, poate doar o rezoluție satisfăcătoare. Iar asta a dus la tensiune și ritm scăzute.

Ce am apreciat este dialogul, care pare uman, pare vorbit.

Prin urmare nota mea este 6, cred că este foarte curajos ce au făcut ei și mă bucur că există astfel de oameni în România.

Actorie

Dă Doamne să se mai facă filme cu actori!

Distribuția este compusă din Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan, Liviu Pintileasa, Florentina Țilea, Marian Rîlea, Aura Călărașu,și un duo impresionant: Sergiu Costache și Serban Pavlu.

După spusele domnului Radu, personajele au fost scrise pentru cei din distribuție, si-a dorit să lucreze cu oameni pe care îi cunoștea, și-au dorit să se distreze. Și această relaxare se vede în jocul actorilor, care nu are constrângeri.

Dan, personajul principal, este copleșit de remușcări de la început până la final, însă acestea se modifica treptat. Dacă la început era măcinat de soarta familiei și a copilului său, încet-încet acesta devine mai interesat de soarta sufletului său și de Laura, iubirea vieții lui. Este foarte frumoasă această transformare pe care ne-o redă Bogdan Dumitrache, prin detalii mici, printr-o cadență lină, un ritm alert care se domolește pe parcurs, care te ia cu el în poveste și te face să îi simți suferința.

Laura, interpretată de Cosmina Stratan, pare mereu că ascunde ceva. Aceasta conținere emoțională, care indică o oarecare acceptare de sine, nu face decât să îl ajute, să-l forteze chiar,  pe Dan să devină mai curajos și să-și accepte și el greșelile. Te face pe tine ca spectator să simți un gol în stomac, de parcă urmează ceva, nu știu, cina cea de taină poate.

Celelalte personaje sunt și ele plăcute, credibile, însă cel mai remarcabil este rolul interpretat de Sergiu Costache. El îl joacă pe Sf. Petru. Este cu adevărat emoționant. Îți dă cu adevarat impresia unui suflet bun și inimos, și empatizeaza constant la suferința lui Dan și încearcă mereu să îl ajute cu sfaturi și vorbe bune, care sunt mereu spuse din inimă, nu sunt doar recitate pentru că așa e în scenariu.

Nota mea pentru actori este 8,5, pentru că deși consider că au făcut o treabă foarte bună, simțeam uneori că aveam nevoie de ceva mai mult, poate textul i-a tras în jos.

Regie

Nu sunt deloc confortabil cu problemele ridicate în film, am empatizat cu fiecare scenă în parte regăsindu-mă în majoritatea cazurilor. Acum fie vorba între noi, nici nu trec printr-o perioadă tocmai confortabilă. 

Regia este semnată de Radu Potcoavă. Sincer spre rușinrea mea, nu am mai auzit de acesta, dar la o scurtă aruncare de ochi pe internet am aflat că a regizat lungmetraje precum ”Vara s-a sfârșit”, ”The Message” și scurtmetraje cum ar fi ”Mă cheamă Costin” și ”Tatăl meu e cel mai tare”.

Această poveste despre portretizarea trecerii în neființă și cele 40 de zile pe care sufletul le petrece înainte de a merge către lumea de dincolo, este ok reprezentată zic eu. Nu este nici ceva nou, nici ceva inovator, de fapt cred că nici nu trebuie să te concentrezi prea mult pe acest subiect deoarece situațiile prezentate sunt mult mai puternice. 

Imaginea și dialogul sunt punctele forte care salvează faptul că este un film cu un buget redus. Se simte un iz de ”ne-am descurcat și noi cum am putut”, dar dacă te lași dus de poveste vei trece peste anumite detalii.

Avem cadre și imagini calde ce-ți creează atmosfera de liniște, împăcare, resemnare dar totodată îți lasă și se senzația de ”și eu acum ce fac…”. Am apreciat că nu au mers pe un clișeu bazat pe tradițiile și poveștile din popor despre cum ar fi ”dincolo” dar mi se pare că au și exagerat. 

Scenele de dragoste, sex am vrut să spun, nu cred că aveau nevoie de atât de mult context întrucât dacă alegi să ne arăți doi oameni care se sărută senzual și după cum se trezesc goi, este de ajuns să ne dăm seama ce au făcut. Bam, ai mai ciupit niște minute pe minus, bam ai mai economisit niște bănuți. Vă aștept la cursurile mele gratuite la doar 100 de euro despre producție.

Și acum vă întreb, dacă mori ție îți mai arde de alea, alea? Pierzi autobuzul când pleci la muncă și ai impresia că viața ta nu are sens, despre moarte ce să mai zic.

Pe scurt, nu sunt de acord cu anumite decizii regizorale sau poate doar nu sunt pe gustul meu, dar per total a fost destul de comună. Curat, lejer, înțelegem despre ce e vorba, dar nici nu ne dă pe spate.

Nota mea este 7. Eu chiar am simțit filmul ăsta. Am și plâns dar nu mai spuneți la nimeni.

Imagine & Sunet

Dacă îți era cumva frică de lumea de dincolo și cum arată ea, ei bine filmul ăsta îți dă puțin curaj și pare că nu e cel rău atât de rău. Directorul de imagine al filmului este Andrei Butică care s-a ocupat și de imaginea filmului ”Boss”, iar montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu.

Cum în film este vorba despre două lumi, ei bine, era clar că asta se va întâmpla și când vorbim de imagine și aici avem tot două lumi. Lumea în care sunt folosite culori cât mai neutre cum ar fi: gri, crem, un albastru șters și o lumină puternică pentru a sublinia lumea de dincolo și lumea în care sunt folosite culori ceva mai accentuate pentru lumea de toate zilele. Cred că pe partea de imagine se poate observa cel mai bine această discrepanță dintre aceste două lumi. Deoarece regizoral și scenografic par că cele două lumi nu sunt departe una de alta. Costumele folosite și întreg decorul pentru lumea de apoi sunt similare cu cele din ziua de astăzi. Iar de asta este responsabilă Mălina Ionescu. De sunet s-a ocupat Alexandru Dumitru și de muzică Alin Zăbrăuțeanu. La capitolul acesta filmul vine cu muzică originală și asta e de apreciat, într-adevăr unele melodii au fost pune poate unde nu trebuia deoarece îți creau acea senzație de comedie romantică, dar cine știe poate așa au vrut să facă.

Nota mea este 10.

Acum că am ajuns la final, media este de 7.87. Dacă-ți place ce facem, lasă și tu un comentariu pentru algoritm poate fi orice, de exemplu ultima ta dorință înainte să mori sau cum crezi că arată lumea de dincolo!