Recenzie VISUL- Film cu SERGHEI MIZIL?

Un film cu Serghei Mizil?? Da, dom le! Chiar așa! Nu e clicbait! (greșeală voită) Am auzit că ar mai fi jucat, dar eram tare curios să-l văd! Crăciunul a venit mai repede pentru toți fanii lui Serghei! Dar până să vă spunem cum s-a descurcat, hai să vă fac o introducere. Titlu: Visul, genul: comedie, regia: Cătălin Saizescu, distribuția: mare, în care îl găsim și pe regretatul NOSFE. Dar fără alte adaosuri, hai să vedem despre ce e vorba! Dacă vrei să vezi de ce Mihai nu a luat rol în film, dă-i play mai jos, dar dacă vrei să îți faci paginile pe ziua de azi, scroll până dai de litere!

Regie

Aici am picat pe subiect. De ce? Pentru că filmul acesta este destul de personal pentru mine. Poate pentru unii pare clișeic și imposibil, dar credeți-mă că absolut tot ce se speculează legat de subiectul teatru, de la comportamentul actorilor până la mirajul puterii în care se bălăcesc unii, până la farmecul profesiei și satisfacțiile imateriale….este adevărat. 

După ce am avut ocazia să vizionăm filme realizate de Cătălin Saizescu precum ”Milionari de weekend” și ”Scurtcircuit”, acum ne bucurăm de ”Visul”. O comedie care dezvoltă câteva secrete din culisele teatrului și pune în evidență arta într-un context aproape imposibil. 

Cum arta este făcută de oameni și despre oameni, aducerea acesteia în interiorul unui penitenciar, demonstrează că are capacități vindecătoare de suflete. Imaginea și colorizarea sunt un aspect important în crearea de atmosferă și introducerea în universul creat. Foarte frumoasă îmbinarea dintre cele cele două universuri, oarecum paralele, între actorie și pușcărie care scot la iveală umanitatea. 

Visul, ca scenă de sine stătătoare își face apariția într-o formă metaforică, dar cred că mai degrabă este vorba despre visul fiecărui personaj. Ritmul cred că este un element cheie, acesta fiind destul de scăzut și uniform în mare parte, dar împreună cu celelalte elemente ajută la dezvoltarea întregii povești. 

M-am regăsit în multe situații și am empatizat cu multe scene, dar am fost dezamăgit puțin de actoria unor personaje și nu mă refer la cei amatori.

Nota mea pentru regie este 8, și-a atins scopul, dar cred că mai mergeau reglate unele lucruri

Poveste

Scris de Gabriel Gheorghe, ”Visul” spune povestea unui actor, Alex, care nu are succes pe niciun plan. Iubita sa începe să devină din ce în ce mai cunoscută, iar el din ce în ce mai anonim. La teatru este ignorat de regizor și compătimit de directoare și primește mai în milă sau nu, un proiect: să facă o piesă de teatru cu deținuții dintr-un penitenciar.  Acesta alege o scenă delicioasă, ușor de creat, din ”Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare. De aici și titlul filmului. Doar că life and shit happens și acesta are o cădere nervoasă, care îl face să renunțe la punerea în scenă.

Scenariul mi-a plăcut, doar că are câteva lipsuri, după părerea mea. În primul rând, mi-aș fi dorit să văd cum relația dintre Alex și Carmen, iubita sa, se dezintegrează. Mi s-a părut că încă de la început, cei doi nu se suportă și nu s-au iubit vreodată, iar asta m-a făcut să nu am nicio urmă de emoție pentru cuplu, în scenele mai complicate. Sunt foarte multe scene lungi în film, care nu aduc niciun plus arcului narativ, puteau fi scurtate sau chiar eliminate. De exemplu, au stârnit ideea că ceva s-ar putea întâmpla între Alex și doamna din penitenciar, un plot pe care nu l-au dus la capăt. De asemenea, cred că nu au existat motive îndeajuns de puternice pentru acțiunile și reacțiile personajelor. Nu am văzut motivul arzător pentru care ar vrea să evadeze toți și nici motivul pentru care nu ar evada.

Personajele aveau nevoie de mai multă dimensiune. Pentru că eu cred că ar fi fost frumos să aflăm de ce deținuții sunt cum sunt sau de ce Alex e atât de domol și cum au ajuns el și Carmen în acel stadiu sau… împreună.

Nota mea este 8, deși mi-a plăcut că este un film cu actori și despre actori, cred că aveam nevoie de mai mult context pentru întregul film.

Actorie

În filmul ăsta apar Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Gloria Gaitan, Magda Catone, Nicodim Ungureanu, George Ivașcu, Silviu Mircescu, Ștefan Lupu, Mircea Drîmbăreanu, NOSFE și Serghei Mizil.

Prestația tuturor este una mai mult decât bună, se vede probabil și mâna unui regizor care are ceva de spus actorilor despre cum să joace. Ce mi-a plăcut a fost faptul că fiecare avea un background și s-au ținut de el până la final. Vlad Logigan mi-a placut enorm în momentele fără text, George Ivașcu a redat bine acea scârbă a regizorului pupincurist de care, din păcate, am avut parte în meseria mea, deținuții au fost foarte buni și aici i-aș felicita pe NOSFE (pace) și Serghei Mizil care în alea 7 replici pe care le are, îți oferă o poveste nonverbală excelentă. Naște controversă, intrigă și curiozitate, făcând mai nimic. Cel mai greu în meseria asta e să nu faci nimic.

Ștefan Lupu iarăși mi-a plăcut. Deși clișeic, avea o blândețe și inocență ce-l făcea să nu fie doar un simplu clișeu, să arate și fața umană a unui deținut încercat de multe.

Un film plăcut, deloc greu, i-ar mai fi priit niște conținut în unele momente, însă mi-a plăcut. Nota me este 8,5 pentru că dincolo de sincope și ritmul scăzut, distribuția a făcut o treabă bună.

Imagine & Sunet

Sunt șanse destul de mari să ajungi și tu într-un vis pe parcursul filmului și asta din cauza ritmului care cumva este destul de scăzut. Dar partea bună este că merită să te uiți până la capăt pentru că o sa râzi cu poftă și plus de asta, imaginea este una foarte bună.

Tudor Mircea este cel care a semnat imaginea acestui film. Tudor aduce după cum am zis un plus filmului, deoarece tot ce se întâmplă pe partea vizuală e bine lucrat. Și asta se observă de la început până la final. Cromatica folosită are tonuri ceva mai închise, special pentru a surprinde…jalea și tristețea din sufletele deținuților. Mă rog, nu doar a deținuților…pare că fiecare personaj are câte-o jale în suflet atunci când vine vorba de visului lui care rămâne doar vis. La nivel cromatic se simte o diferență totuși între viața deținuților și cea a lui Alex. Cumva când vine vorba de Alex și viața lui, culorile sunt ceva mai deschise și îți oferă o stare de libertate..iar la finalul filmului se ajunge la o contopire dintre aceste două medii.

Pe plan sonor, după cum vă așteptați, avem muzică de jale pe ceva ritmuri -ușor- orientale. Aici muzica subliniază și ea viața anostă și lipsită de sens a personajelor. Și este prezentă doar la începutul și finalului filmului. Iar de asta s-a ocupat Alexei Turcan, cunoscut și pentru soundtrack-ul documentarului ”România sălbatică”.

Nota mea este 9.5, deși lucrurile au mers foarte bine, simt cumva ca ar fi încăput mai multă acțiune că sa ofere un dinamism aparte filmului.

1 Comment

  • Cristian Mirică
    On aprilie 6, 2024 6:09 PM 0Likes

    Nu înțeleg de ce e așa lăudat scenaristul. Chiar nimeni nu a văzut un triomphe?

Leave a comment