De mult, tare de mult, acum 2 ani, am făcut recenzie la Dune I, iar acest canal era de abia la început, cu aproximativ 100 de abonați, iar acum 2 ani și 2 mii de abonați mai târziu (mulțumită vouă bineînțeles) avem parte de bomba cinematografică a anului 2024: DUNE II. După 2 ani jumate de așteptare a venit și partea a 2- a și arată într-un mare fel. Ce să mai, eu unul m-am îndrăgostit, mi-aș face tablouri din cadrele filmului să le pun prin casă. Dar fără să mai vorbim de fetish-urile mele, hai să trecem la treabă:

Dacă vrei să ne vezi, dă play mai jos, dar dacă vrei doar să citești, scroll on:

Dune 2:

Premieră: 1 martie 2024,

Buget: undeva la 190 de mili,

Regizor: Denis Villeneuve,

Rol principal: Timothee Chalamet și acum povestea:

Poveste

După masacrul din primul film, în care familia Atreides este ținta casei Harkonnen, Paul și mama sa, Jessica, scapă cu viață și se refugiază alături de Fremmeni în Dune. Fremmenii sunt un popor tribal care s-au adaptat destul de bine la condițiile aspre ale planetei nisipoase. Paul și Jessica trebuie acum să le învețe tacticile inteligente de supraviețuire pe care Fremmeni le folosesc, precum costumele care păstrează umiditatea corporală sau care o absorb, mersul pe care îl fac să nu trezească viermii uriași sau bătăile pe care le fac să îi trezească. În timp ce cei doi învață toate astea, Fremmenii se împart în două grupuri: credincioșii, care speră și cred într-un Mesiah care va veni și îi va salva și necredincioșii, care au încetat de mult să creadă într-o salvare. Stilgar și Chani sunt două personaje total opuse, fiecare reprezentând un grup. Stilgar are o credință oarbă în Paul că el este Alesul, iar Chani, deși are încredere în Paul, îl vede ca pe un băiat obișnuit.

Făcând față testelor fremmenilor, Paul capătă din ce în ce mai multă notorietate, iar puterea îi este testată de multe ori pe parcursul filmului, dar dacă a reușit sau nu să le câștige încrederea, vedeți voi.

Față de primul film, plotul înaintează mult mai mult și destul de fluent. Acum pare că poți înțelege dialogurile și acțiunea fără să fii grăbit sau să-ți concentrezi fiecare mușchi. Iar asta respect foarte mult, că degeaba îmi arăți că ești inteligent, dacă nu te faci înțeles de toată lumea. De asemenea, un alt lucru de apreciat este faptul că în toată aceată tensiune, au reușit să introducă momente de umor și chiar și de romantism.

Dezvoltarea personajelor mi s-a părut destul de grăbită, dar dacă stăm să ne gândim că un film este bazat pe mai multe cărți, este clar că inițierea lui Paul a devenit mult mai comprimată și înțeleg asta.

Fiindcă este un film în mai multe părți, structura narativă suferă niște schimbări, prin urmare, primul film a fost introducere și prezentarea conflictului, iar abia în al doilea film avem desfășurarea acțiunii.

Regie

Denis Villeneuve este regizorul filmului. Acest a regizat bineînțeles ”Dune I”, ”Blade Runner 2049” și ”Arrival”. Se pare că nu este străin de filmele SF, dar hei, nici nu ar trebui să fie deoarece o face foarte bine. 

Eu am văzut cele două filme Dune în ordine inversă iar ce pot spune este că dacă te uiți la ele în ordine cronologică, vei observa cât de bine este păstrat universul și cât de închegat poate fi.

Villeneuve afirmă că a încercat să nu se lase influențat în creația s-a de diverse lucruri din jur, dorind să creeze o imagine asemeni picturilor, totodată vrând ca acest lucru să fie cât mai original și inovator în cinematografie. 

Lumea celor din casa Harkonnen este foarte bine pusă pe ecran având în vedere nuanțele de alb și negru folosite, care ajută la decuparea regimului totalitar de restul formelor de conducere prezente, lucru pe care regizorul a ținut morțiș să o facă. 

Ce mi se pare interesant, este faptul că atenția îți este foarte bine concentrată și direcționată fix pe ceea ce trebuie să vezi și să înțelegi de aici și frumusețea acestuia iar în completare vine muzica ce îți întărește stările produse.  

Sunt multe nume mari pentru această producție care s-au unit să facă o treabă bună, lucru pe care cu siguranță îl vei observa și poți spune că ai parte de o atmosferă impresionantă. 

Actorie

Cea de-a doua parte aduce înapoi fețe familiare precum Stellan Skarsgard, Josh Brolin, Dave Bautista, dar îl introduce și pe Austin Butler în rolul lui Feyd-Rautha. Aproape de nerecunoscut, este un războinic crud, înspăimântător și îți e frică că dacă scapă din ecranul ăla face prăpăd în sala de cinema.

Povestea se învârte în jurul lui Paul și Chani, ceilalți având apariții puține și scurte, însă profită de ele și ajută la potențarea poveștii din jurul protagoniștilor.

Timothée Chalamet arată laturi actoricești pe care nu le-am mai văzut până acum.  Primul act, concentrat pe povestea lor de dragoste, adaugă adâncime evenimentelor din finalul filmului. Ceea ce face Zendaya este uimitor, trece dincolo de o simplă poveste de dragoste și îi adaugă foarte multă complexitate rolului. 

Vedem cum Paul crește în fața ochilor noștri, personajul la sfârșitul filmului este foarte diferit față de cel de la început, cel mai bun până acum din partea lui.

Toate dialogurile par foarte naturale deși dăm de o grămadă de nume ciudate, iar Chalamet și Zendaya formează un duo atrăgător, cei doi se potrivesc cu o ușurință pe cât de vizibilă pe atât de autentică pe măsură ce personajele lor devin mai apropiate. Sunt plăcuți de privit și extrem de captivanți. (oare el ce produs folosește să-și întrețină buclele?). În majoritatea scenelor fără text se folosesc de limbajul semnelor, uneori făcând exces de uz, dar împreună umanizează povestea, oferindu-i încrederea personală necesară și o căldură care ajută la echilibrarea violenței.

Pe scurt, Timothée Chalamet este credibil, autentic, real și impecabil în rolul principal. Zendaya, Rebecca Ferguson, Javier Bardem și Josh Brolin sunt fantastici, așa cum ne-au obișnuit deja. Stellan Skarsgard și Dave Bautista continuă să impresioneze în rolurile lor de malefici. Austin Butler fură privirile în rolul lui Feyd-Rautha, un psihopat cum nu am mai văzut până acum, iar Florence Pugh și Christopher Walken aduc siguranță și prospețime.

Imagine & Sunet

Pe partea de imagine ca și în prima parte,  îl avem responsabil pe Greig Fraser, care întrece orice așteptare. Atât el cât și Hans Zimer, care s-a ocupat de sunetul acestui film, reușesc să diferențieze foarte bine toate culturile.

Mai exact folosește culori deschise pentru Fremeni, iar pentru Harkonneni se pare că lipsesc culorile, încât adesea vezi doar alb și negru. În scenele de alb negru, mai ales scena de luptă a lui Austin Butler s-a  folosind iluminarea în infraroșu, o tehnica pe care Fraser o folosește și în alte filme cum ar fi: „Zero Dark Thirty” și ”Rogue One: A star wars story”.

În mare parte ”Dune” a fost filmat în format full-frame cu camere Alexa Lf și Mini Lf, folosind lentile anamorfice, deoarece acestea ajuta să elimini reflexiile și îmbunătățesc focalizarea luminilor orizontale și lentile sferice pentru a umple ecranul IMAX.

Cât despre muzică, te lovește din prima, la fel ca Fraser, Zimmer reușește să diferențieze și el cele două culturi prin intermediul sunetelor. Pentru Harkonneni folosește sunete metalice și mai joase, iar pentru Fremeni sunete înalte. Supriza apare atunci când în film apare un instrument  care arată ca o chitară, dar nu e o chitară, ci se numește „baleset” și este folosit de actorul Josh Brolin deși el nu știe să cânte la acest instrument se pare ca l-a rezolvat Zimmer, punând câteva sunete peste ca să iasă bine.

Media

Acum că am ajuns la final, media este de 9.87!

Mulțumim că ai fost alături de noi și nu uita să ne susții cu un like sau un comentariu!