Complotul bonelor – RECENZIE – Film cu Ana-Maria Prodan!

După ce am avut parte la sfârșitul anului 2023 de un film cu Serghei Mizil, acum, la începutul lui 2024, mai concret 9 Feb. 2024, avem parte de un film cu Ana-Maria Prodan. A adus acest nume lumea în cinema? Păi a adunat cam cât să facă în 2 săptămâni aproximativ 150 de mii de dolari, așa ne spune Cinemagia.

Domnul Iura Luncașu a declarat într-un interviu oferit celor de la impact.ro că ideea acestui film a venit dintr-o observație asupra generației de copii din ziua de astăzi care sunt în cuvintele dânsului „geniali”. Și că de asemenea nu a avut niciun dubiu asupra alegerii actriței care să joace în rolul principal.

Regie

La cum ne este prezentată povestea, eu sigur îmi doresc bone apoi copii.

”Complotul bonelor” care se îndreaptă mai mult spre complotul odraslelor, cred că era un titlu mult mai potrivit. Deși mergem tot mai des pe rețeta filmului american, uneori, uităm că ingredientele sunt românești. Ca și cum ai face cheeseburger cu pastă de mici și telemea.

Iura Luncașu stă în spatele regiei, adăugând acest film lângă ”Love sorry”, ”Investitorii” și ”Legații”. Se merge pe rețetă clasică de business: Influencer plus reclame plus multe reclame și se așteaptă profitul. Corect! Nimic de condamnat sau hate. Bravo lui! 

De data aceasta vreau să încep cu lucrurile bune. Doar imaginați-vă cum este să coordonezi atâția copii și să scoți ceva de la ei având în vedere diferențele de vârstă dintre ei și lipsa pregătirii. Asta chiar este de apreciat. Mi-a plăcut și faptul că au dus-o puțin mai exotic și au filmat în Indonezia, bravo. Ușor, ușor regizorii se duc cu curaj spre anumite tărâmuri neexplorate de cinematografia românească.

Acum părțile mai puțin frumoase, vin din zona coerenței poveștii și nu numai. Multe personaje a căror nume nu am reușit nici măcar să le rețin, nu am știut cine al cui este și de ce, oameni random care apar, scene care lipsesc în desfășurarea acțiunii care să închege povestea, montaj prost și diferențe de colorizare, sunetul a fost prost, dar poate și din cauza sălii…posibil, nu zic nu, umorul la prima mână dar la unele lucruri am râs, deci nu pot fi ipocrit și cam atât momentan că sunt destule zic eu. 

Dacă nu vrei artă, nu știi cine este Kubrick și vrei să vezi un film la care să mai și răspunzi la unele mesaje, ăsta este. Nu necesită prea multă implicare în afară de faptul că trebuie să te deplasezi la cinema. 

Pe partea de reclame, groaznic, nu înțeleg cum trebuie să fie plasate produsele, dar bă, chiar nu există puțină creativitate pe partea asta. Eu aș face altceva, aș zice la început film, aștia sunt sponsorii și aș prezenta după asta fiecare sponsor în parte.

Poveste

Virgil este un om de afaceri care a luat prea în serios vorba ”Una-i mamă la copii alta-i pofta inimii”. Cu 3 căsnicii eșuate și 9 copii, acesta încă își caută marea dragoste. Aici intră în scenă Valentina, o afaceristă care are și ea la rândul ei 3 copii. Cei doi plănuiesc să se însoare…din nou, însă de această dată copiii lui Virgil intră pe fir și, sătuli de femei străine, hotărăsc ca noua lui soție să fie una dintre bonele lor. 3 la număr, una mai…interesantă decât alta.

Filmul are puțin vibe de ”The Parent Trap”, dar sunt multe minusuri. Începem cu personajele care sunt super stereotipice, furate din fel și fel de filme. Structura plot-ului este în regulă: prezentarea personajelor s-a făcut într-un mod destul de drăguț, dar momentul culminant nu mi s-a părut că a existat sau nu s-a făcut la nivelul așteptările mele. Nu există o evoluție a personajelor, tot ce se întâmplă cu cele două personaje principale este linear. Aș vrea să spun ceva și despre dialog, dar în mare parte nu s-a auzit, iar partea pe care am surprins-o nu m-a dat pe spate, este destul de rigid, dar asta poate fi și din cauză că dintr-o distribuție enormă, doar 2 persoane sunt actori. Nu există teme sau mesaje importante, poate doar ”Mai stai pe acasă, tată” și cam atât.

În concluzie, apreciez efortul, dar în loc ca filmele lui Iura Luncașu să devină mai bune, devin mai slabe din păcate. Adică după Love Sorry și Legații…nu s-a văzut nicio evoluție.

Nota mea este 2.

Actorie

O să începem cu domnul Cristi Iacob. Practic, a jucat singur în filmul ăsta. A fost singurul care nu recita un text ci îi dădea acolo puțină viață. Cum se spune în teatru “textul e doar un pretext” – nici eu nu am înțeles-o – în spatele oricăror cuvinte stă o intenție, un gând, iar la domnul Cristi s-a văzut faptul că avea o intenție clară, un motiv pentru care spunea acele cuvinte, nu le arunca în eter pentru că erau scrise în scenariu. Un defect aș putea să remarc, care este rapiditatea vorbirii (combinată cu sunetul prost al filmului) fac ca unele cuvinte sau replici să nu se înțeleg. În rest, a făcut o treabă bună, și-a dat silința și a abordat profi acest film.

Pe cealaltă parte, cea care a fost votată femeia anului 2023, a abordat tot profesionist filmul. Însă doar să o iei în serios nu e destul. Mai e nevoie și de ceva experiență, ceva cunoștințe de domeniu, niște studii…zic și eu. De ce zic asta? Pai hai să vedem. Înainte să încep vreau să o felicit totuși că a reușit în câteva scene să scoată ceva ce alții cu atestat în actorie nu au reușit.

Din păcate cu o floare nu se face primăvară. Jocul doamnei a fost însă liniar, fiindcă nici o veste sau întâmplare nu o mișcă cu ceva. Era impasibilă, stoică  și de neatins. Cum a început, așa a fost pe tot parcursul filmului.  Părea că doamna nu are nervi, nu are blocaje, ci doar un zâmbet ca la reclamele de la Catena. Oho și au fost reclame cam 70% din film. Treaba unui actor nu e doar să zică un text și atât. Vorbele acelea mai au niște nuanțe, niște intenții, vor să modifice partenerul, ori răspund intențiilor și nuanțelor partenerului, însă din partea doamnei părea că e un text alb, chiar mai sec decât un vin. Uneori ai impresia că e un robot acolo, nu un om.

Celelalte personaje n-au avut nici un haz. Bonele păreau că au nevoie de niște bone să aibă grijă de ele, copiii, mulți bă tată..chiar n-ai avut bani de niște prezervative…te-ai zgârcit la 12 lei. Copiii au fost copii, na, au încercat să impresioneze camera. Singurii care mi-au plăcut au fost fata cea mică și…Tarcău.

Un alt personaj destul de bine făcut a fost asistentul doamnei Valentina. Deși cam expozitiv pe alocuri, a avut un joc bun, și-l puteai crede în toate ipostazele. Ce l-a tras înapoi a fost textul slab.

Imagine&Sunet

Începutul pare promițător, dar după…se întâmplă ceva. Nu știu ce anume că se pierd lucruri pe drum…cum ar fi logica. 

Lorand Marton este omul care s-a ocupat de imagine și a încercat să surprindă în imagini cât mai juste întreaga poveste și sunt momente când reușește, dar nu mereu pentru că uneori mai apar acolo cadre care nu au o anumite cursivitate. 

Știți cum e asta? Ca un cerc de ala vicios, dacă povestea nu stă în picioare parcă totul devine mai greu de urmărit. Prea mulți copii și prea multe povești de urmărit într-un timp atât de scurt. Iar așa zisa poveste are multe momente în care pierde din logică și devine așa puțin cringe.

Partea bună e ca s-a filmat în locații exotice. Așa mai vedem și noi ceva wow în cadru. Acum să nu înțelegeți că țin neapărat să văd ceva wow, dar să fie cât de cât logic, iar dacă nu e logic și nu are acel ceva, ei bine mă mulțumesc și cu un palmier sau o mare pe care nu cred că o să o văd vreodată în realitate și e de apreciat. 

Iar la sunet…eu sper că s-a auzit așa prost din cauza boxelor de la cinema pentru că jumătate din film eu nu l-am înțeles. Chiar m am chinuit să descifrez ce se zice fiecare.

Iar melodia reprezentativă pentru acest film este “Mă ucide ea”, cumva rezumă întreaga poveste a filmului. 

Acum ca am ajuns la final, media este de 3.92. Ajută-ne să se îndrăgostească și algoritmul de noi. Cum? Lasă un comentariu random de genul ”Reghe” sau ”Scandal”.

Leave a comment